Concursul National Carmen Sylva pentru Tinerii Talentati
Concursul National Carmen Sylva pentru Tinerii Talentati
http://vimeo.com/33100195 – film despre concurs
Iti place sa desenezi si sa pictezi si vrei sa stii daca ai talent?
Iti place sa fotografiezi si vrei sa stii daca ai talent?
Vrei sa stii daca poti sa transformi pasiunea ta intr-o profesie?
Vrei sa ai o expozitie personala intr-o locatie deosebita?
Scopul acestui proiect este ca Muzeul National Peles sa acorde tinerilor sansa de a-si descoperi talentul pentru desen, pictura, design si fotografie, iar celor care doresc o confirmare si o promovare a preocuparilor lor artistice recunoscute doar in grupul de prieteni, li se ofera posibilitatea de a expune lucrarile lor unui public mai larg, care viziteaza Castelul Peles.
Obiectivul general este acela de a continua traditia promovarii tinerelor talente artistice, inceputa de Regina Elisabeta, prin organizarea seratelor muzicale la Castelul Peles, la care erau invitati artisti aflati la inceputul carierei lor. Aceasta activitate de mecenat a fost continuata de Principesa Maria, care a strans in jurul ei artistii plastici ai vremii, patronand societatea Tinerimea Artistica. In Castelul Pelisor exista marturii ale acestei activitati admirabile, reprezentate prin lucrari de arta plastica expuse in salile deschise publicului.
Obiectivul specific al proiectului consta in prezentatea Castelului Peles drept loc de interferenta a artelor, unde, alaturi de tineri interpreti de muzica clasica, vor avea ocazia sa evolueze si castigatorii acestui concurs de desen, pictura, design si fotografie.
Disciplinele concursului: desen, pictura, design, fotografie.
Inscrierile au loc intre 1 august si 31 ianuarie.
Jurizarea are loc din 1 februarie pana in 28 februarie.
Expozitia (premierea) are loc intre 1 si 31 martie.
Va recomand sa vizitati pagina oficiala a concursului, aflata pe site-ul Muzeului Peles – http://peles.ro/concursul-national-carmen-sylva-pentru-tinere-talente/ – unde sunt toate detaliile concursului, sau sa ii contactati direct pe organizatori, la adresa de email concurs@peles.ro
inspector de specialitate Paula MIHAI