Skip to content

PROIECTUL INTERNAȚIONAL „EAThink 2015” – ATELIER DE JURNALISM CIVIC

Mai 22, 2017

Asociaţia “Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21” în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, derulează proiectul internațional DCI-NSA ED/2014/349-033 ”EAThink 2015” care se desfăşoară pe o perioadă de 3 ani, începând cu luna ianuarie 2015, în 19 unităţi şcolare din 4 județe şi municipii: Buzău, Prahova, Ilfov şi Municipiul București. În cadrul acestui proiect, aflat în al treilea an de implementare, s-a desfășurat vineri, 19 mai 2017, la Casa Corpului Didactic Buzău – partener în activitățile de formare ale proiectului, un atelier de jurnalism civic, la care au participat 22  elevi și 5 profesori din județele Prahova și Buzău. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tematica atelierului a vizat activități interactive specifice comunicării în mass-media și participanții au apreciat calitatea și actualitatea prezentărilor.

Cum să faci un reportaj/anchetă – Realizarea unui reportaj/anchetă/știre pe conținutul proiectului cu exemplificare din media românească. Exerciții practice pe o temă dată sau la  alegere.

Cum să cauți știri și să creezi conținut jurnalistic – Conținuturi jurnalistice on–line în presa scrisă și TV. Onestitatea jurnalistului în comunicarea informației.

Studii de caz/comentarii. Folosirea aplicației și interacțiunea cu site-ul  Eathink: Publicarea de conținut jurnalistic în mediul on – line Exerciții practice pe Facebook, Twitter, Blog

http://eathink2015.org/ro/

 

 

 

 

 

 

 

Nina CUGLER – tutore, echipa națională – APDD – Agenda 21 România

Paula MIHAI – coordonator județean, membru în echipa națională de proiect

Cristi Curus – jurnalist on-line, formator

Anunțuri

From → Uncategorized

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: